O dată cu interesanta colecție Little Italy am primit de la d-l Lucian Trifan și o mulțime de alte lichide tutunoase de la ToB, marea lor majoritate cu nume deja consacrate pe piața romanească. Toate aceste lichide le puteți achiziționa atât de pe site-ul Tob Romania ( în varianta de 50ml cu 0, 6, 12 și 18 mg nicotina) cât și de la magazinele partenere, iar eu unul le vad ideale pentru a fi savurate pe setup-uri de tip mouth to lung, dat fiind profilul aromatic și raportul VG/PG de 60/40.

Winter de la ToB este un lichid care miroase a tutun combinat cu prăjitură insiropată iar winterrezultatul final mi-a lăsat o impresie foarte interesantă pe papilele gustative. Aroma de tabac este una domolă, plăcută, acesta combinându-se cu un topping de cafea și putina scorțișoară pe exhale. Este un mix ușor dulceag – amărui – condimentat, putin înțepător pe alocuri dar care are un caracter aparte. Se simte diferit la wattaje diferite – uneori mai puternic pe notele de cafea, alteori mai puternic pe scorțișoară – însă pentru mine ideal de savurat este intre 13-15W unde tutunul este exact la intensitatea care îmi place.

Tabac de la ToB face parte din acele lichide cu un gust autentic de tutun american. Este parfumat și robust, cu un throat hit pe măsură și care cu tabacsiguranță va fi pe placul tuturor celor care adora un tutunos sec, foarte apropiat de gustul de pipa. Se simt unele note de ciocolată, cafea uneori sau chiar alune prăjite, fiind și caracteristice acestor tipuri de tutunuri. Îmi place cum gustul inițial puternic se domolește pe exhale, lăsând totuși un aftertaste destul de puternic și cu o amprentă distinctă.

Dry de la ToB face parte din aceeași categorie a lichidelor cu gust pur tutunos, însă de această drydata ne confruntam cu un tabac putin dulceag pe exhale. După cum ii spune și numele, acest mix are un profil aromatic sec, eu unul considerându-l ideal pentru cei care tocmai fac trecerea la vaporizeing. Are un gust mai domol, însă un parfum caracteristic care îmi aduce aminte de anumite brand-uri de țigări fine. E genul de lichid care te seduce cu o naturalețe autentică iar acele tonuri dulci de final îl completează perfect. Merge de minune alături de o cafea la micul dejun.

Superior de la ToB este probabil unul dintre piesele de rezistenta ale acestei game și unul dintre cele mai bune tutunuri pe care le-am gustat pana în superiorprezent. Un lichid cu o personalitate aparte, acesta combina un gust aromat și robust de tutun cu tonuri de cafea cu frișcă pe exhale pentru un mix de excepție. O adevărată delectare pentru iubitorii de tabac, cu un throat hit puternic chiar și la concentrații mici de nicotină. E genul acela de lichid care te duce cu gândul la micul Paris din perioada interbelica, la muzica Chanson Française si la diverse cărți vechi ce merita răsfoite.

Imperial de la ToB îl vad cam în aceeași categorie cu Superior-ul (tutunuri premium), însă cu mult mai multe elemente de suport pe fundal, fapt care ii conferă o doză de mister și un gust pe cât dimperiale simplu și plăcut de savurat, pe atât de greu de transpus în cuvinte. Este clar o aroma clădită în jurul un tutun rafinat și puternic, dar care te hipnotizează cu diverse note dulci-lemnoase, uneori chiar mentolate. Este un fel de RY4 dar mult mai complex și pe care e greu sa-l asemeni cu orice altceva. Se simte puțină vanilie, uneori parca și puțin caramel, toate legate de un aproape insesizabil parfum de lemn dulce pe exhale. Un lichid nemaipomenit care merge în orice moment al zilei.

Arcadia de la ToB este un alt lichid pe care l-as încadra în categoria tutunoaselor seci, având însă ceva în plus fata de Tabac și Dry. Simt parca același gust de zahar ars care mi-a plăcut atât de mult la Red (fostul Jedi arcadiaBlood) însă undeva mai pe fundal, unde se împletește de minune cu un tutun puternic și putin dulceag. Întregul mix este înnobilat mai apoi cu tonuri de lemn dulce (sau chiar anason) pe exhale, care iți lasă o senzație plăcut-mentolată pe papile mult timp după ce ai tras ultimul puf. Mie unul îmi place mult, și apreciez modul în care cei de la ToB reușesc sa integreze aceste arome destul de puternice (lemn dulce, anason) cu multa măiestrie în lichidele lor.

America de la ToB din punctul meu de vedere este destul de apropiat de Dry și americaconcentrează gustul autentic al tutunului american în fiecare picătură. Este un tabac sec, putin dulce pe exhale, nu foarte aromat și cu un throat hit echilibrat. Mi se pare perfect pentru începătorii obișnuiți cu un tutun mai light și care poate face ușor tranziția spre alte mixuri mai curajoase din punct de vedere aromatic. Un tutun mai docil, plăcut și care își face treaba cu brio.

Ermes de la ToB este pentru mine de departe cel mai interesant lichid al acestei game de tutunoase și sincer sa fiu e prima oara când vapez o astfel de combinație. Este o aroma situată ermesundeva la granița dintre tabac, dulce și cremos, care te întâmpina cu un gust plăcut de biscuiți Amaretti cu un sirop de vanilie deasupra, dar care face tranziția spre tutun rafinat și domol pe exhale. Un lichid dulce, aromat și misterios care te face sa tragi puf după puf, cu o curiozitate de nedescris. Îmi place maxim dimineața, după o cafea tare și e o aromă pe care o poți vapa tot restul zilei.

Poseidon de la ToB poate fi încadrat și el în categoria lichidelor seci, doar ca în cazul acesta este poseidonvorba despre o aroma de tutun American care îmi este oarecum familiara de la alte mix-uri pe care le-am încercat în trecut. Un tabac aromat, puternic cu note de citrice și condimentat pe exhale. Poate părea putin mentolat sau chiar piperat la prima impresie, însă cred ca este vorba de nucșoară proaspăt măcinată, care complimentează excelent acest tutun robust cu tente slab amărui.

Hector de la ToB este ultimul lichid tutunos pe care am avut plăcerea sa îl încerc și face parte – conform site-lui Boca Aromatic – dintr-o gama denumita Mythology. Nu cred ca este încă disponibil la vânzare în Romania dar ca și profil aromatic se încadrează într-o categorie aparte. Notele de tutun aduc putin cu Dry-ul, însă aici se combina parca cu mentolul din Gold (fostul Chew Bacca) și cu anasonul din Pink (fostul Leia’s Dream). Prin urmare avem un tutun dulceag, ușor mentolat și cu urme evidente de anason care iți lasă un aftertaste fresh și ademenitor. Un gust de tabac care merge ușor în zilele toride de vara și care aproape ca iți seduce simțurile cu fiecare puf.

Recenzia a fost realizata pe mostre cu un raport VG/PG de 60/40 și concentrații de nicotina de 0, 3, și 6mg.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *