Prin bunăvoința d-lui Bogdan Manea am avut plăcerea de a degusta unul dintre cele mai noi mix-uri Vape-Bar, și anume primul lichid din gama SE7EN – o gamă ce va conține un total de 14 noi arome denumite după cele șapte păcate capitale și cele șapte virtuți cardinale.

Ca da obicei, lichidele Vape Bar vin ambalate în recipiente din sticla, prevazute cu dop cu pipeta și se pot achiziționa în varianta de 10ml, 30ml și chiar 100ml (cu preturi intre 13-90Ron în funcție de cantitate și conținutul de nicotina). In ceea ce privește raportul VG/PG, aveți de ales intre 45%/45% și 10% apa distilată (ideal pentru clearomizoarele ego de generație mai veche), 70%/20% și 10% apa distilata – varianta universala care se poate folosi cu succes pe orice tip de atomizor, și 90%/10% – ideal pentru drippere (și unele RTA-uri de noua generație gen Griffin, VCMT etc). Trebuie sa mai știți ca aceste lichide pot fi comandate și în varianta aromă concentrata + bază, prețul unui astfel de “aroma-mix” fiind de 24Ron pentru sticluța de 10ml iar al unei baze de 100ml fiind intre 12-38Ron (în funcție de concentrația de nicotina). Pentru comenzi mai mari de 99Ron transportul este gratuit, iar coletul ajunge de regula a doua zi.

Dar sa revenim la lichid și, asa cum probabil va puteți da seama și după nume, Vanity Custard de la Vape Bar este un mix clădit în jurul unui nucleu cremos, la care s-au adăugat cu mare măiestrie o diversitate de tonuri de vanilie, care mai de care mai variate, pentru un rezultat cu o amprentă puternică asupra papilelor gustative.

Custard-ul – sau celebra crema din lapte, zahar și gălbenuș de ou îngroșată la bain-marie – este o aroma destul de populara în lumea vaporizeingului, cea mai răspândită fiind varianta sa vanilata. Insa ceea ce face Vanity Custard de la Vape Bar sa iasă în evidenta la aceasta categorie este faptul ca au fost folosite nu mai putin de sase tipuri de vanilie – dintre care unul ușor amărui – pentru un gust original, complex și cu un anume je ne sais quoi care iți intriga simțurile. Când spui “vanilla custard” te gândești de obicei la un dulce puternic, greoi și sățios însă în cazul de fata ești întâmpinat de o aroma de vanilie într-o diversitate de note pe care le simți diferite la wattaje diferite. O aroma care pe exhale se combina cu tonuri de înghețata cremoasa, caramel și putin blat crocant – dar care se face remarcata tocmai prin rafinamentul acelei vanilii ușor amărui. vanity_custard_1

Vanity Custard mi se pare de departe unul dintre cele mai complexe și mai interesante lichide ale celor de la Vape Bar. Este un mix care te surprinde de la primul puf și care merita explorat la diverse puteri și pe diverse build-uri, pentru ca mereu poți sa descoperi ceva nou la el. Uneori pare dulce, alteori pare ca se duce undeva într-o zona mai gri intre dulce – aromat și putin amărui, pentru a reveni spre final cu un dulce light pe exhale.

Ca și în cazul altor custarduri, mi se pare genul de lichid care merge cel mai bine pe dispozitive LI – de la drippere la RTA-uri si tank-uri (gen Cleito / Cubis cu NotchCoil etc) – cu rezultatele cele mai bune peste 35W.

Recenzia a fost realizata pe o mostra cu 70/20/10 VG/PG/H20 și o concentrație de nicotina de 0mg.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *